
Foame sau stres? Ce este mâncatul emoțional
Ți-e foame sau ești stresat? Ce este mâncatul din stres?
Foamea biologică este semnalul natural de alarmă al organismului, care arată că acesta are nevoie de o realimentare cu proteine, grăsimi, fibre și zahăr. Există însă și un alt tip de foame, care apare atunci când nici măcar nu ești flămând. Dacă simți și tu acest impuls interior de a mânca, este posibil să te confrunți cu mâncatul din stres, altfel spus cu tulburarea de alimentație emoțională. Această situație dă peste cap mecanismul de control al greutății și, pe termen lung, se poate transforma în obezitate. Fie că îți vine sau nu să crezi, multe cazuri de exces ponderal sunt, în realitate, cazuri de alimentație emoțională.
Cum duce stresul la mâncatul emoțional?
Stresul face parte din viața noastră și este, în același timp, o sursă de motivație. El ne mobilizează pentru obiectivele pe care le avem în față, iar fără el viața nu ar fi productivă. Stresul declanșează însă eliberarea multor hormoni (cortizol, adrenalină, vasopresină, hormon de creștere etc.), care provoacă fluctuații ale dispoziției, iar la unii dintre noi această stare se transformă într-un obicei de a mânca în exces. Astfel cresc porțiile, frecvența meselor și felul alimentelor alese, într-un mod care ne pune sănătatea în pericol.
Cum îți dai seama că mănânci din stres?
Dacă mănânci în mod regulat după episoade emoționale precum plictiseala, furia, tristețea sau singurătatea, înseamnă că ai un obicei de alimentație emoțională. Greața și indigestia după mese sunt alte semne că este posibil să mănânci prea mult pentru a-ți reprima stresul. Ca să afli dacă situația este cu adevărat serioasă, notează-ți greutatea în fiecare zi, timp de o lună. Dacă observi o creștere constantă în greutate, chiar și în cantități mici, probabil că a venit momentul să faci ceva.
Sfaturi simple împotriva mâncatului din stres
Dacă apetitul tău neobișnuit de mare are la bază starea ta emoțională, în primul rând de aceasta trebuie să te ocupi. Iată câteva sfaturi simple de la specialiști pentru a-ți echilibra stările:
• Un pix și o foaie de hârtie: specialiștii spun că, atunci când îți scrii povestea stării prin care treci, intensitatea trăirii negative scade. Notează ce s-a întâmplat, ce ai simțit, cum ai reacționat și așa mai departe. Astfel vei privi lucrurile dintr-o altă perspectivă și vei înțelege exact de ce ești trist.
• Ieși la o plimbare: dacă simți nevoia să mănânci dintr-un motiv emoțional, ieși afară și mergi pe jos. Acest exercițiu simplu stimulează eliberarea de endorfine, care aduc o relaxare de durată, și vei observa că vizitezi frigiderul tot mai rar. Dacă te ții de plimbări, vei căpăta un obicei nou și sănătos în locul mâncatului în exces.
• Curăță un fruct citric: da, pare fără nicio legătură, dar curățarea cu mâinile goale a unui fruct citric (o portocală, de exemplu) este o tehnică simplă de relaxare. Folosește ambele mâini pentru a-ți concentra atenția asupra simțurilor, umple-ți plămânii cu mirosul plăcut al fructului și mănâncă-l pe îndelete. Vei vedea că nu mai ai nevoie de gustări nesănătoase.
• Conștientizează cercul vicios: studiile arată că plăcerea și relaxarea de după o masă în plus durează doar 3 minute, așa că mâncatul în exces nu este o soluție de durată împotriva stresului. Ține minte acest lucru și întreabă-te ce anume te-ar face să te simți bine mai mult de 3 minute. Răspunsul nu va fi nici punga de chipsuri, nici înghețata plină de calorii.
• Meditația: nenumărate studii arată că meditația reduce stresul, scăzând ritmul cardiac și tensiunea arterială. Este ieftină, poate fi practicată aproape în orice condiții și îți îndreaptă atenția către tine însuți.
Ai nevoie de informații despre problema ta de sănătate?
Suntem o rețea medicală între România și Turcia, care îți pune la dispoziție cele mai noi oportunități medicale. Colaborăm cu cei mai buni medici din spitale turcești cu reputație internațională și îți oferim sprijin la prețuri accesibile la nivel global.
De la proceduri estetice la chirurgie bariatrică și de la operații urologice la intervenții pe cord, sună-ne pentru o opinie de specialitate și o consultație medicală gratuită. Hai să planificăm împreună călătoria ta pentru sănătate în frumoasa țară în care milioane de oameni ajung pentru cele mai bune servicii medicale. Hai să începem chiar de azi să scoatem la iveală varianta mai bună a ta.

